Dacă
legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot
recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în
faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice
conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum
şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Persoanele
fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin
mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare
amiabilă a conflictelor prevăzute de lege. (art. 2, alin 1 si 3 – L 192/2006)
Medierea are loc,
de regulă, la sediul mediatorului. Dacă este cazul, medierea se poate desfăşura
şi în alte locuri convenite de mediator şi de părţile aflate în conflict. (art.
51 – L 192/2006)
Părţile
aflate în conflict se prezintă împreună la mediator. În cazul în care se
prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa
celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea acceptării medierii şi încheierii
contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se
transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului.
În cazul imposibilităţii de prezentare a părţii convocate,
mediatorul poate stabili, la cerere, o nouă dată pentru prezentarea la mediere,
cu acordul ambelor părţi. (art. 43, alin 1 – L 192/2006)
|
|
Stabilirea datei, a orei şi a locului unde se va desfăşura procedura
medierii se face de comun acord între mediator şi părţile aflate în conflict şi
sunt cuprinse în cadrul CONTRACTULUI DE MEDIERE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu